*2024-2025
,,Copilăria-lume de miracole și de uimire a creației” - proiect educativ regional desfășurat la Școala Gimnazială ,,Mihail Sadoveanu”, Galați.
Într-o lume în care copilăria ar trebui să fie mereu sărbătorită, valorificată și protejată, Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” din Galați a inițiat și coordonat un proiect educativ regional intitulat „Copilăria – lume de miracole și de uimire a creației”, inclus în C.P.E.E.R.I. 2025, conform Anexei 3 la O.M.E.C. nr. 3206/14.01.2025, poziția 937.
Acest proiect a reunit elevi și profesori din numeroase școli din țară, fiind un adevărat spațiu de exprimare liberă a imaginației, creativității și sensibilității copiilor, prin activități diverse, interactive și interdisciplinare.
Activitatea 1: „Joaca de-a povestea” – atelier interactiv de creație narativă
Copiii din clasele pregătitoare și I au participat la un atelier de povestire creativă, unde, prin colaborare și imaginație, au construit împreună firul unor povești magice. Activitatea a fost valorificată prin realizarea a două cărți digitale în aplicația StoryJumper:
- „Cutia magică din poieniță” – realizată de elevii claselor pregătitoare și I
- „Misterul cutiei fermecate” – realizată de elevii claselor II–IV
Fiecare partener a contribuit cu text și ilustrații proprii, creând povești colective originale, încărcate de farmecul copilăriei.
Activitatea 2: Atelier de ilustrat povești
Elevii au avut ocazia să descopere lumea fascinantă a ilustrației de carte printr-un atelier susținut de ilustratori de carte și profesori la Liceul de Arte „Hariclea Darclée” din Brăila – Sorinel și Maricica Cîrstiuc. Aceștia au prezentat procesul de creație grafică, au desenat alături de copii și au oferit exemple inspiraționale din activitatea lor artistică, încurajând talentul și expresivitatea celor mici.
Activitatea 3: Concursul de creație „Incubator de povești colorate”
Pe 10 aprilie 2025, Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Galați a devenit un mic univers al poveștilor spuse cu suflet. Concursul de scriere și ilustrare de povești a adus împreună elevi pasionați de lectură, desen și fantezie, care au creat lucrări originale, pline de emoție, culoare și profunzime. Fiecare creație a adus un strop de magie acestui proiect dedicat copilăriei și imaginației.
Activitatea 4: Simpozionul regional „O călătorie prin literație”
În data de 7 mai 2025, la Casa Corpului Didactic Galați, s-a desfășurat simpozionul regional care a reunit cadre didactice din mai multe județe, oferind un cadru valoros de schimb de idei și bune practici în dezvoltarea competențelor de literație. Prezentările au abordat metode moderne, interactive și creative de stimulare a lecturii și expresiei scrise, contribuind la consolidarea unui spațiu educațional colaborativ și inovator.
Proiectul a evidențiat frumusețea copilăriei ca spațiu de visare, descoperire și exprimare autentică, iar succesul său a fost posibil datorită implicării coordonatorilor, partenerilor educaționali, cadrelor didactice și, mai ales, entuziasmului și imaginației copiilor.
Copilăria este o poveste care merită scrisă în fiecare zi cu zâmbete, culoare și curaj!


SIGURANȚA ONLINE - Pași pentru o navigare fără pericole
EUROPEAN SCHOOL SPORT DAY
Ambiție, determinare și perseverență în cadrul proiectului European School Sport Day 2024
#ESSD2024
#BeActive

*2023-2024
COPILĂRIA – LUME DE MIRACOLE ȘI DE UIMIRE A CREAȚIEI
Acest proiect se dorește a veni în sprijinul elevilor care sunt doritori de a desfășura activități extrașcolare în spații non-formale, realizând creații literare, desene sau machete care înfățișează aspecte ale copilăriei, de a participa cu lucrările lor la competiții, precum și în sprijinul profesorilor care își pot evalua munca desfășurată la clasă sau în cadrul activităților extrașcolare, se pot perfecționa și pot lărgi continuu oferta educațională adresată elevilor.
Acest proiect s-a realizat din necesitatea:
- formării unor capacități cognitive interdisciplinare prin îmbinarea noțiunilor de literatură, artă, cu specificul copilăriei;
- informării corecte a elevilor cu privire la specificul copilăriei;
- responsabilizării elevilor cu privire la realizarea unor lucrări estetice;
- creșterii coeziunii colectivelor de elevi și consolidarea spiritului de echipă, a relațiilor de prietenie, stabilirea unui climat de încredere favorabil comunicării deschise și unei bune socializări;
- dezvoltarea relațiilor de colaborare între școală și familiile elevilor.
